Plastics Forum 2015 - Locul de întâlnire al specialiștilor în mase plastice și cauciuc



În perioada 12-14 iunie, Poiana Brașov a fost locul de întâlnire al specialiștilor în mase plastice și cauciuc la noua doua ediție Plastics Forum 2015. Conceptul evenimentului are la bază susținerea industriei românești prin prezentarea de soluții personalizate și tehnologii de vârf cu economie de resurse si, implicit, productivitate sporită.


Sub motto-ul „Turn More Plastics into Profit” s-au reunit reprezentanți de seamă ai acestui sector, Plastics Forum 2015 având valoarea unui adevărat networking al pieței de profil.
Specialiștii reuniți în cadrul Plastics Forum 2015 au intrat în contact direct cu producătorii, purtând discuții pe o serie de teme de larg interes pentru aceste două ramuri aflate în plină evoluție în industria românească – mase plastice și cauciuc.
Dacă în 2013 Forumul a fost lansat sub motto-ul „Sharing Knowledge”, anul acesta Plastics Bavaria a continuat aceeași direcție, expunând tehnologie de ultimă oră pentru demonstrații ale prezentărilor din cadrul conferinței chiar la locația de desfășurare. Profitul și reducerile de consum au fost cuvintele de ordine în fluxul de producție al utilajelor aflate în funcțiune.
Plastics Forum este deja un eveniment de anvergură pentru acest sector industrial, singurul care pune în contact întreaga piață pentru un schimb valoros de idei și oportunități de afaceri. Plusvaloarea evenimentului constă în faptul că oferă participanților timp să se cunoască și o perspectivă clară asupra ideilor discutate, prin demonstrațiile desfășurate la locație.